Mijlocul extrem și fascismul care vine

rezist_1038x584_61005800.v1

Acum jurnaliștii din întreaga lume vă pupă în cur (așa cum se spune încă în universități, cred). Eu nu, prieteni.  

Aveți fețe de băieții lui tata.

Aspectul vostru curat nu minte.

Aveți acea privire rea.

Sunteți speriați, nesiguri, disperați (foarte bine),

 dar știți și cum să fiți răsfățați, 

ticăloși și aroganți:

valori mic burgheze, prieteni.

 

Când ați fost la Villa Giulia ieri și v-ați bătut cu poliția,

Eu am simpatizat cu poliția!

Pentru că polițiștii sunt fiii celor săraci

Ei vin de la periferie, urbană și rurală.

 

Suntem cu toții împotriva instituției poliției.

Dar încercați să vă îndreptați împotriva instanțelor de judecată, 

și atunci veți vedea!

Băieții polițiști pe care voi din sacritatea violenței

A băieților lui tata i-ați bătut,

Ei aparțin celeilalte clase.

La Valle Giulia, ieri s-a petrecut un episod

Din lupta de clasă: iar voi, prieteni (deși de partea bună) 

erați cei bogați,

În timp ce polițiștii (care erau de partea rea) 

erau cei săraci.

 

– Pier Paolo Pasolini  

 

În România revolta clasei de mijloc continuă. De la articolul pe care l-am scris anul trecut în februarie când au izbucnit protestele anti-guvernamentale și până în prezent revolta s-a radicalizat constant, iar elementele care o compun au devenit tot mai virulente. Ne menținem punctul de vedere exprimat anul trecut cu privire la caracterul acestei mișcări de protest și vom emite în continuare o opinie de pe poziții revoluționare anti-capitaliste comuniste și anarhiste. Să fie clar de la început, scriem ca niște oameni care ne dorim să abolim pe cale revoluționară capitalismul și statul burghez. Suntem de părere că doar o revoluție proletară internațională poate salva civilizația și planeta de la barbarism și colaps total. Suntem comuniști și suntem anarhiști.

În primul rând să discutăm repede despre PSD și care a fost evoluția lui recentă, pentru ca mai apoi să ne concentrăm pe revolta reacționară la care asistăm. Dar pentru a putea face asta trebuie mai întăi să amintim care este poziția actuală a României. Nu putem discuta despre partidul guvernamental fără a face o analiză materialistă a contextului în care acest partid guvernează.

România este, așa cum am amintit și în articolul precedent, o țară complet colonizată de către puterile imperialiste occidentale. Putem discuta dacă ne aflăm într-un context semi-colonial, periferic sau neocolonial, ideea de bază rămâne aceeași: țara este dominată de capitalul mare occidental, atât la nivel economic, cît și politic. Burgheziile occidentale exploatează libere și după bunul plac resursele naturale și forța de muncă locală. Totul este dominat și subordonat logicii acumulării de capital. Tot ce este permis la nivel discursiv și de manifestări de orice natură, inclusiv de protest, trebuie să nu perturbe acest proces și trebuie să se desfășoare în niște granițe bine stabilite. Acumularea de capital și extragerea de plus valoare de către burgheziile occidentale nu trebuie perturbată. Elitele locale sunt de fapt niște funcționari care se asigură că procesele extractive continuă fără dificultăți. Rolul lor este să satisfacă nevoile de acumulare ale capitalului mare. Pentru niște frimituri, unele mai mari altele mai mici, aceste elite, fie sub forma politicienilor, sau a capitaliștilor locali mai mari sau mai mici, sau mai pe larg a „clasei de mijloc”, trebuie să se asigure că muncitorii merg la lucru și produc multă plus-valoare, în timp ce primesc niște salarii de mizerie din care cu greu pot supraviețui, în timp ce sărăcia extremă atinge noi recorduri, în timp ce mediul natural e devastat pentru nevoile de acumulare ale capitaliștilor.

Totul este devorat de capitalul străin, ajutat de cel local (care trăiește la umbra lui, și se mulțumește cu frimiturile care îi pică) și de lacheii reacțiunii, deloc puțini la număr, care văd comunism peste tot. Între timp muncitorii sunt munciți la maxim, sunt storși de ultima rămășiță de energie, pentru ca profiturile capitaliștilor străini și locali să fie cât mai mari. Viața lor e amărăciune, alienare, suferință, frustrare și rutină. Și între timp profiturile continuă, afacerile merg înainte neperturbate; vampirii nu sunt niciodată satisfăcuți, foamea lor e de nepotolit.

PSD – partid al burgheziei

PSD e un partid burghez. Aici suntem socialiști revoluționari și respingem calea electorală ca pe ceva ce poate fi folosit pentru abolirea capitalismului sau pentru obținerea oricăror câștiguri imediate de substanță sau de durată. Orice câștiguri a avut clasa muncitoare în capitalism, le-a obținut prin acțiune directă și luptă contra capitaliștilor, nu prin vreo benevolență venită din partea unor politicieni burghezi. Fiind un partid burghez, PSD apără interesele burgheziei – legate de acumularea de capital, de extragerea plusvalorii prin exploatarea proletarilor. Ținând cont și de contextul colonial al României, PSD apără interesele burgheziei locale și ale capitalului străin. În această manieră trebuie să ne referim la PSD. Toate deciziile recente ale PSD (scăderea cotei unice, mutarea contribuțiilor la angajați, condiționarea acordării venitului minim garantat, discuțiile recente despre eliminarea salariului minim) țin de nevoile procesului de acumulare, de nevoile capitaliștilor de a-și realiza profiturile, scopul final fiind acela de a ieftini forța de muncă.

O scurtă paranteză, noi aici fiind socialiști, și nu liberali, nu am considerat că mutarea contribuțiilor pe seama muncitorilor este o „jecmănire”, și că burghezii nu mai plătesc și ei pentru angajații lor. Din moment ce noi suntem de părere că burghezia nu produce nimic, că profiturile lor sunt oricum munca neplătită a muncitorilor, că doar munca poate produce valoare, că muncitorii sunt exploatați prin natura relațiilor de producție și de proprietate în societatea burgheză, că întreaga societate capitalistă este o jecmănire a muncitorilor, acest transfer al contribuțiilor nu putea să aibă ca și consecință decât o eventuală ieftinire a forței de muncă, permițând capitaliștilor să acumuleze o parte mai mare din munca realizată de muncitori. O asemenea indignare cum am văzut la „stânga” autohtonă (a se citi liberali pro-capitaliști) fără o menționare a faptului că mai nedrept decât o potențială ieftinire a forței de muncă (ce ar fi putut fi consecința acelei mutări a contribuțiilor) este ÎNTREGUL aranjament social ce este construit pe proprietatea privată și pe exploatarea proletariatului de către acea minoritate privilegiată care deține și controleaza mijloacele de producție, nu a făcut decât să servească interesele burgheziei, care permite un asemenea dialog finuț, ce poate fi reprodus la tv la talkshow-uri de mare audiență. Așa putem vedea cum unii care susțin că apără cauza proletarilor nu sunt altceva decât niște oportuniști care trăiesc și ei la masă cu burghezia și care depind de existența lumii așa cum este ea în prezent. Am încheiat paranteza. 

Revenind la PSD, acesta acționează strict în nevoile capitalului. La fel ca alte partide stă drepți și răspunde la ordinele venite din partea imperialiștilor care controlează de facto țara. Poate diferența dintre PSD și celelalte partide burgheze este faptul că PSD depinde într-o măsură mai mare de capitalul local (acei așa numiți baroni locali și firmele lor care trăiesc din afaceri cu statul). Poate PSD este un partid mai reprezentativ pentru interesele capitalului local decât celelalte care se concentrează strict pe nevoile capitalului mare (nevoile investitorilor, discursul axat mereu pe atragerea de „investitori”, accentul patologic deja pus pe infrastructura necesară investitorilor, pe creșterea atractivității țării pentru investiții, etc – toate fiind formule care nu înseamnă nimic bun pentru muncitori, din contră, în spatele lor se ascunde multă suferință și exploatare). Poate că în PSD se pot vedea niște eventuale fricțiuni dintre capitalul local și cel străin. Poate că de aceea unele portavoci ale imperialiștilor nu privesc cu ochi la fel de favorabili PSD-ul față de celelalte partide. Știm, știm, toate acestea sunt presupuneri și supoziții, dar credem noi sunt mai bune decât orice analize sau abordări ale PSD-ului le-am văzut în spațiul public, atât la dreptaci cât și la stânga (liberali).  Totuși, credem noi că există elemente care susțin această analiză. Unul este specificitatea fascismului care însoțește pe de o parte PSD-ul și pe de cealaltă parte partidele asumate de dreapta. PSD fiind un partid mai înclinat decât celelalte către capitalul local este însoțit de un fascism autohton, axat pe tradiționalism, conservatorism, naționalism. Mai similar și mai apropiat de legionarism. Vedem asta în susținerea față de Coaliția pentru Familie și aproprierea de biserica ortodoxă. De cealaltă parte avem fascismul colorat, european, importat și prin susținerea financiară americană și vestică a unor culte religioase ultraconservatoare similare evangheliștilor americani. Fascismul colorat este tehnocratic, este de tipul Euromaidanului, și prioritizează interesele capitalului străin, mare. Fricțiuni între capitaluri și fricțiuni între diferite tipuri de fascism. Asta credem noi că este ordinea zilei în România. Nicăieri nu se pot regăsi interesele clasei muncitoare și toate aceste facțiuni ale claselor dominante locale și străine sunt anti-proletare și interesele lor sunt antagonice cu interesele clasei muncitoare. Toate aceste tabere caută să subjuge și mai mult muncitorii și să își întărească dominația de clasă.

Revolta clasei de mijloc

Revolta claselor de mijloc este în mare parte în favoarea capitalului străin. Am descris deja în articolul anterior cum funcționează la nivel ideologic acestea și ce interese materiale servesc ele. Ce devine tot mai vizibil prin radicalizarea acestor elemente este acel fascism european, tehnocratic, anti-comunist, pro-vest, care domină în Ucraina vecină. În spatele #rezist se acund nu numai interesele capitalului străin, ci și frustrările unor părți ale populației care cred că li se cuvine mai mult, că trebuia să primească mai mult, și că au fost înșelate cumva. Revolta lor e revolta alt-right din Statele Unite. Vinovați pentru faptul că ei nu primesc cât și-ar dori, că nu trăiesc ca „afară”, că nu au țara ca afară, sunt săracii, analfabeții, muncitorii pe salarii mici și toți cei care din diferite motive au votat cu PSD și sunt „comuniști”, cu alte cuvinte toți cei care nu facilitează suficient de mult interesele capitalului și acumulării de capital, pentru că aia le-ar permite lor să primească ceea ce li se cuvine. În clasic stil fascist, clasele de mijloc când se simt frustrate și nemulțumite de ce le oferă capitalismul lovesc în jos. Prima linie de apărare a capitalismului, cei mai loiali protectori ai acestuia.

Revolta lor a început încă din 2013. Vă place sau nu vă place, dragi „stângiști” care citiți aceste rânduri, primul episod a fost în jurul campaniei Salvați Roșia Montană. Acolo a început să se coaguleze. Nu discutăm aici despre o luptă justificată împotriva unui proiect capitalist și colonialist ce avea să extragă resurse naturale și să devasteze la nivel ecologic zona respectivă. Vorbim despre forma pe care a luat-o acea mișcare și despre funcția pe care a servit-o coagulării unei mișcări a clasei de mijloc urbane și pro-occidentale. De acolo a început și apoi a devenit tot mai virulentă. A continuat cu protestele legate de Colectiv, apoi cu alegerile din 2014, apoi anul trecut cu legile de amnistie și dracu mai știe ce alte pretexte se mai pot găsi. Ideea e simplă. Oamenii vor să își ia țara înapoi. Și la asta asistăm. Oamenii vor capitalism ca afară și sunt siguri că ceva le fură lor privilegiile. Acel ceva este PSD și afinitatea sa pentru fascism autohton și capital local. #Rezist vrea fascism tehnocratic occidental și  civilizație corporatistă. Putem să vedem cum în tot acest conflict interesele burgheziei, oricare ar fi ea primează prin încărcătura ideologică care caută să vadă comunism în capitalul local și în fascismul autohton. Pentru capitalul străin, pentru susținătorii săi, pentru fascismul european, capitalul local și fascismul local este comunism.

Diaspora, unealtă a imperialismului 

Specific nu doar României, ci întregului spațiu est-european, este caracterul reacționar al așa-numitei „Diaspore”. Din anii 90 până în prezent din România au emigrat 4-5 milioane de oameni ca urmare a recolonizării țării și a distrugerii economice ce a însoțit-o. Rezultatul recolonizării a fost furnizarea unui bazin de forță de muncă ieftină pentru capitaliștii occidentali, fie în România direct, sau în țările din vest ca urmare a migrației. Singurii care au avut de câștigat au fost capitaliștii. Acest lucru s-a petrecut în toată Europa de Est. Milioane de români au emigrat pentru că mureau de foame, și astfel au ajuns să fie forță de muncă ieftină și precară în Europa de Vest și nu numai. Ei au ajuns acolo să facă muncile cele mai prost plătite și cele mai neplăcute, efectul fiind acela că au scăzut și prețul forței de muncă din acele țări, muncitorii de acolo având brusc competiție din partea unor oameni disperați să muncească pe salarii cât de mici. O situație de vis pentru capitaliști. Nu aceștia sunt diaspora. Diaspora sunt acei „expați” privilegiați în țările în care au ajuns. Sunt studenți la universități vest europene, sunt oameni cu profesii bine plătite, sunt oameni care printr-o conjunctură favorabilă au ajuns să fie mic burghezi prin acele țări și care au lins atât de mult tălpi burgheze că au ajuns să creadă că sunt o parte a propriei fizionomii, și mai sunt desigur și unii proletari cărora li s-a băgat atât anti-comunism în cap încât au ajuns să se identifice cu stăpânii lor și să strige împotriva comunismului, și a propriilor interese. Dar nu ei sunt majoritatea celor care au fost forțați să emigreze. Ei sunt o minoritate reacționară, o extensie anti-comunistă, imperialistă, a #rezist, a micii burghezii și a clasei de mijloc autohtone. Ei sunt cei care își amenințau părinții și bunicii din țară că dacă nu votează cu Iohannis în 2014 nu le vor mai trimite bani pentru a supraviețui, ei sunt cei care urăsc bătrânii pentru că au trăit sub un alt regim și nu sunt suficient de capitaliști. Ei sunt cei care în America și Canada creează asociații ale românilor anti-comuniști și organizează biblioteci și spații legionare. „Diaspora” a fost și este folosită de monstruozitatea imperialistă americană pentru a destabiliza și schimba regimuri în Europa de Est. Muncitoarele române din fermele siciliene exploatate și violate nu sunt diaspora. Muncitorii români ținuți în sclavie prin diferite țări, sau forțați să muncească și neplătiți nu sunt diaspora. Aceștia nu ar fi avut timp și energie să călătorească sute de kilometri pentru a vota în 2014. Cel mai probabil ar fi fost indiferenți față de alegerile respective. Diaspora este ce vedem la PROTV și la România Te Iubesc când ne prezintă tineri și români de „succes” prin Sillicon Valley sau membri ai vreunei clasei privilegiate prin vest. Sunt acei oameni care ne fac „cinste”, cu care trebuie să ne „mândrim”. Diaspora e acea imagine spălată a României, o imagine rasistă și colonialistă. Diaspora a fost cea care a continuat Revoluția Portocalie în 2009 care a întors votul în favoarea lui Băsescu. Diaspora e cea care atunci când vine să își ia țara înapoi ne bagă pe toți la o cură de ultra-capitalism. Ei pleacă, noi rămânem. Și suferim. Unde a fost diaspora în 2010 când guvernul Băsescu- Boc a tăiat și spânzurat, iar consecințele au fost catastrofale pentru populația muncitoare și săracă a țării. Unde a fost Diaspora în 2012 când oamenii s-au revoltat împotriva războiului de clasă dus de către instituțiile burgheziei internaționale împotriva proletariatului român? Diaspora este o unealtă a reacțiunii, o extensie a fascismului pro-occidental, anti-comunist, pro-american ale cărui manifestări le vedem zilele acestea. Diaspora a jucat un rol important și în lovitura de stat fascistă din Ucraina.

Există multe similarități între situația din România și cazul Ucrainei. Ce ne împiedică să le considerăm identice este faptul că în România țara este deja colonizată încă din anii 90 la un nivel care în Ucraina nu a fost posibil fără acea lovitură fascistă de stat. Nu credem că PSD nu ar răspunde la orice cerință din partea imperialiștilor dacă i s-ar da un ultimatum. Nu ar fi necesară o lovitură de stat. Totuși similaritățile rămân. Inclusiv în ce privește violențele de stradă. La fel a început Euromaidanul. Tineri frumoși, pro-occidentali, anti-comuniști și anti-corupție care au furnizat terenul pe care să vină ulterior aripa dură fascistă și după care ei să se retragă și să le dea mână liberă în timp ce mimează dezaprobarea și mirarea că s-a petrecut una ca asta. Același lucru îl vedem și aici.

Poliția, violența și stânga

Și așa ajungem la citatul de mai sus al lui Pasolini și la chestiunea statului, a violenței statului, a răspunsului la această violență și analiza falimentară a unor stângiști locali. Pasolini în acele versuri se referea la studenții anti-capitaliști din mișcările de la sfârșitul anilor 60 și critica pe lângă neajunsurile Partidului Comunist Italian faptul că acele mișcări erau dominate de mic burghezi, fie ei și radicali, lucru ce avea să explice și colapsul ulterior al acelor mișcări. Lucrurile la care asistăm în prezent nu suportă comparație cu acel scenariu în sensul în care protestatarii nu doar că reprezintă segmente privilegiate ale populației, dar au și o agendă explicit reacționară. Noi fiind anarhiști și comuniști avem o analiză materialistă a statului care ne ajută să îl înțelegem ca pe un instrument al exercitării dominației de clasă a burgheziei asupra proletariatului. Statul apără proprietatea privată burgheză și interesele burgheziei, în timp ce suprimă proletariatul și menține în mod violent ierarhiile și diviziunile existente în cadrul proletariatului. Asta face statul prin aparatul său represiv: poliție, armată, servicii secrete, tribunale, procurori, etc. Acestor instituții dăunătoare și întregului stat burghez trebuie să ne opunem noi și clasa muncitoare conștientă și organizată, opozanții asumați ai violenței structurale, nedreptăților, exploatării și oprimării. Totuși nu putem să luăm în orice context partea cuiva care se opune statului burghez. Spre exemplu nu putem să ne solidarizăm sau să susținem o insurecție fascistă asupra unui stat. Iarăși nu putem să condamnăm violența statului atunci când ea se îndreaptă împotriva fasciștilor sau a unor fundamentaliști. Suntem socialiști, nu liberali. Dacă un stat e violent împotriva fasciștilor e un lucru bun. Problema e faptul că niciun stat nu luptă cu adevărat împotriva fasciștilor pentru că și statul și fasciștii apără interesele capitaliștilor. Nu putem vorbi cu adevărat de violență a statului împotriva mișcării reacționare #rezist. Atunci când ai de partea ta serviciile secrete, DNA, președintele țării, ambasada SUA, presa internațională și locală, instituțiile europene, cu greu poți să te consideri un martir în lupta contra nedreptăților. Așa că vă rugăm, dragi stângiști, atunci când vedeți o revoltă sau un molotov sau o bătaie cu poliția, analizați contextul, gândiți-vă de două ori înainte de a vă solidariza cu ea și a vă grăbi să condamnați instituțiile represive ale statului pentru ca în același timp să încurajați și să legitimați ceva mai rău decât status-quo-ul. Ne vine greu de crezut că e necesar să spunem asta. Nu orice revoltă e una progresivă, în spatele ei se poate ascunde reacțiunea și fascismul. Nu vrem să apărăm drepturile unor reacționari gândindu-ne că prin asta ne apărăm pe noi. Nu ne facem iluzii, știm că dacă am fi fost noi în piață am fi avut parte de un tratament mult mai neplăcut. Ia să ne gândim că în locul unui protest „anti-corupție” susținut de toate instituțiile burgheziei, imperialismului și reacțiunii internaționale ar fi avut loc o manifestație anti-capitalistă de amploare. Pentru noi e destul de clar că altfel ar fi stat lucrurile. Nu putem să apărăm reacționarii atunci când sunt puțin șifonați de stat. Noi știm că atunci când va veni timpul va trebui să înfruntăm întreaga forță a statului aflată în slujba burgheziei. Nu credem în posibilitatea ca burghezia să renunțe la dominația ei și să părăsească scena istoriei fără violență. O revoluție proletară nu va putea fi pașnică pentru că burghezia va declanșa războiul civil dacă va simți că este în pericol să fie expropriată. Nu suntem anti-violență revoluționară, credem că proletariatul trebuie să fie capabil să se apere și să învingă militar burghezia atunci când timpul va veni. Dar suntem anti-fasciști, iar un fascist bătut, chiar și de reprezentanții unei instituții reacționare a unui stat burghez e un lucru bun. Mereu e un lucru bun când fasciștii sunt bătuți.

Atunci când ai polițiști sau jandarmi care înfruntă fasciști sau reacționari e greu să nu iei partea primilor. Da, funcția lor servește interesele burgheziei. Da, sunt prin acea uniformă trădători ai intereselor claselor din care fac parte. Și da, va veni vremea când va fi necesară o confruntare directă a maselor proletare cu instituțiile de forță ale statului. Și în acel moment va fi nevoie ca cel puțin o parte a acestor soldați sau polițiști să își amintească de unde vin și să se solidarizeze cu frații și surorile lor din clasa muncitoare. Așa se întămplă în orice revoluție. Până atunci, noi nu ne vom entuziasma la vederea unui jandarm bătut de fasciști pe motivul că ACAB, nici nu vom legitima o mișcare reacționară aflată în slujba capitalului și cu siguranță nu le vom explică că sunt justificați în insurecția lor anti-comunistă și anti-proletară. Ne vom opune totuși oricărei forme de fascism, fie el orientat către vest sau local.

Spre deosebire de această mișcare reacționară a clasei de mijloc noi chiar ne opunem instituțiilor represive și autoritare și vrem să le eliminăm din societate. Cu tot discursul lor anti-jandarmerie și anti-autoritatea statului susținătorii protestelor își doresc să le întărească și își îndreaptă toată prețuirea către acele instituții represive precum sistemul carceral și serviciile secrete. Nu putem să nu observăm cu foarte multă ușurință ipocrizia lor atunci când vine vorba de chestiunea represiunii. Ei își doresc să existe instituții represive, dar să fie folosite împotriva altora, a celor de jos.

În ce privește clasa muncitoare, poziția noastră rămâne aceeași din urmă cu un an. Noi, o minoritate revoluționară, dar și proletari la rândul nostru, trebuie să ne facem vocea auzită în rândul muncitorilor. Trebuie să dezvoltăm organizații politice revoluționare care să promoveze proiectul socialist în toate dimensiunile lui în rândul maselor și trebuie să punem bazele unor organizații capabile să poarte lupta de clasă atât pentru unele îmbunătățiri materiale de moment al condiției proletariatului, dar mai ales pentru abolirea capitalismului. Este necesar ca aceste organizații să aibă o analiză materialistă a formelor de oprimare care divizează și ierarhizează proletariatul local și internațional. Cu alte cuvinte este necesar să avem o analiză intersecțională a condițiilor materiale. Doar așa putem spera la unitate în rândul clasei muncitoare. Acest lucru nu este doar ceva dezirabil, ci este critic pentru supraviețuire. Capitalismul se descompune și odată cu el ne trage pe toți în jos. Fascismul e aici. Sub diferite forme își înalță capul urât. Trebuie să ne pregătim dacă vrem să avem o șansă la supraviețuire.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Un răspuns la „Mijlocul extrem și fascismul care vine

  1. Pingback: Mijlocul extrem si fascismul care vine | Blog Mania·

Comentariile sunt închise.